Despre Clinica Juridică

Clinica Juridică de Consultanță în Afaceri ASEM reprezintă punctul culminant al unui proiect menit să consolideze experiențele practice în cadrul clinicilor juridice universitare. Această inițiativă a luat naștere cu suportul unui program mai amplu, Programul de Susținere a Reformei în Justiție Penală și Combatere a Corupției, implementat de ABA ROLI cu sprijinul financiar al Departamentului de Stat al SUA.

Fondată în urma aprobării unui proiect ambițios propus de către un grup de cadre universitare din cadrul Facultății de Economie Generală și Drept al ASEM în septembrie 2022, clinica a fost oficial recunoscută și înregistrată ca Asociație Obștească în iunie 2023. Clinica operează sub egida Academiei de Studii Economice a Republicii Moldova, beneficiind de sprijin logistic din partea administrației instituției.

Misiunea clinicii este de a oferi studenților șansa de a aplica în mod practic cunoștințele teoretice acumulate, în timp ce se implică activ în sprijinirea comunității prin oferirea de consultanță juridică primară și promovarea justiției sociale. Studenții, sub coordonarea unor experți juridici cu experiență, dobândesc abilități critice precum analiza, comunicarea, cercetarea și munca într-o echipă interdisciplinară.

Viziune:

„Să devenim lideri în educația juridică, reducând decalajul dintre studii academice și practică profesională. Ne dorim să creăm un mediu care să împuternicească studenții să aplice cunoștințele juridice și economice în mod practic, promovând totodată justiția socială.”

Misiune:

„Să oferim o experiență de învățare practico-aplicativă studenților ASEM din domeniul dreptului și economiei. Colaborând cu profesioniști și cadre didactice, ne propunem să îmbunătățim abilitățile de analiză, comunicare și cercetare ale studenților. Prin intermediul clinicii juridice, dorim să oferim servicii de consultanță juridică accesibile și de înaltă calitate, cu un accent special pe sectorul afacerilor, dar și domenii precum dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul locativ, succesiunea și alte drepturi ale categoriilor social-vulnerabile.”

Obiective:

  • Furnizarea de Asistență Juridică Oferim consultanță juridică primară personalizată pentru tinerii antreprenori, precum și persoanelor sau grupurilor care nu își permit să plătească pentru avocați sau firme de avocatură. În acest mod contribuim la reducerea inegalităților în accesul la justiție pentru categoriile vulnerabile.
  • Promovarea Inovației Încurajăm abordări inovatoare în soluționarea problemelor juridice și de afaceri, ajutând beneficiarii să inoveze și să se adapteze.
  • Dezvoltarea de Competențe Misiunea noastră este de a dezvolta competențe în domeniul juridic și de afaceri, oferim oportunitatea studenților să aplice cunoștințele teoretice dobândite la cursuri în situații reale, dezvoltând abilități precum analiza cazurilor, redactarea documentelor juridice și consultanța clienților.
  • Îmbunătățirea înțelegerii drepturilor: Prin consiliere, educăm publicul cu privire la drepturile și obligațiile lor legale.